Directiva nr. 89/104/CEE din 1988 de apropiere a legislatiilor statelor membre cu privire la marci 2016-11-21T02:10:04+00:00

DIRECTIVA 89/104/CEE PRIMA DIRECTIVA A CONSILIULUI din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislatiilor statelor membre cu privire la marci

 

Actualizata 08.03.2016.

CONSILIUL COMUNITATILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

(1)JO C 351, 31.12.1980, p. 1 si JOC 351, 31.12.1985, p. 4.

în cooperare cu Parlamentul European (2),

(2)JO C 307, 14.11.1983, p. 66 si JOC 309, 5.12.1988.

având în vedere avizul Comitetului Economic si Social (3),

(3)JO C 310, 30.11.1981, p. 22.

întrucât legislatiile care se aplica în prezent marcilor în statele membre cuprind neconcordante care pot împiedica libera circulatie a marfurilor si libera prestare a serviciilor si pot denatura concurenta pe piata comuna; întrucât, de aceea se impune, în vederea stabilirii si functionarii pietei interne, apropierea legislatiilor statelor membre;

întrucât este important sa nu fie ignorate solutiile si avantajele pe care sistemul marcii comunitare îl poate oferi întreprinderilor care doresc sa dobândeasca marci noi;

întrucât în prezent nu se impune o apropiere totala a legislatiilor statelor membre în domeniul marcilor si întrucât ajunge sa se limiteze apropierea la dispozitiile nationale care au incidenta directa asupra functionarii pietei interne;

întrucât prezenta directiva nu priveaza statele membre de dreptul de a continua sa protejeze marcile dobândite prin folosire si reglementeaza numai raporturile lor cu marcile dobândite prin înregistrare;

întrucât statele membre pastreaza de asemenea libertatea de a stabili dispozitiile de procedura privind înregistrarea, decaderea din drepturi sau nulitatea marcilor dobândite prin înregistrare; întrucât este de competenta lor, de exemplu, sa stabileasca forma procedurilor de înregistrare si de nulitate, sa decida daca drepturile anterioare trebuie invocate în procedura de înregistrare sau în aceea de nulitate sau în ambele ori, mai mult, în cazul în care drepturile anterioare pot fi invocate în procedura de înregistrare, sa prevada o procedura de opozitie sau o examinare ex officio sau ambele; întrucât ramâne la facultatea statelor membre de a stabili efectele decaderii din drepturi sau ale nulitatii marcilor;

întrucât prezenta directiva nu exclude aplicarea, în privinta marcilor, a dispozitiilor legislative ale statelor membre, altele decât dreptul marcilor, cum ar fi dispozitiile cu privire la concurenta neloiala, la raspundere civila sau la protectia consumatorilor;

întrucât atingerea obiectivelor urmarite prin aceasta apropiere presupune ca achizitia si pastrarea dreptului la marca înregistrata sa fie în principiu reglementate, în toate statele membre prin norme identice; întrucât în acest scop, este necesar sa se stabileasca o lista exemplificativa de semne care pot constitui o marca, daca sunt potrivite sa distinga produsele sau serviciile unei societati comerciale de cele ale altor societati comerciale; întrucâtmotivele de refuz sau de nulitate privind marca în sine, de exemplu, absenta caracterului distinctiv sau privind conflictele dintre marca si drepturile anterioare, trebuie sa fie enumerate exhaustiv, chiar daca unele dintre aceste motive sunt enumerate cu titlu facultativ pentru statele membre care vor putea deci sa mentina sau sa introduca în legislatia lor motivele în cauza; întrucât statele membre pot sa mentina sau sa introduca în legislatia lor motive de refuz sau de nulitate referitoare la conditiile de dobândire sau de pastrare a dreptului la marca pentru care nu exista dispozitii de apropiere si care se refera, de exemplu, la calitatea de titular al marcii, la reînnoirea marcii, la regimul taxelor sau la nerespectarea normelor de procedura;

întrucât, pentru a reduce numarul total al marcilor înregistrate si protejate în Comunitate si, prin urmare, numarul conflictelor care apar între ele, este important sa se ceara ca marcile înregistrate sa fie efectiv utilizate, sub amenintarea decaderii din drepturi; întrucât se impune prevederea ca nulitatea unei marci nu poata sa fie pronuntata din cauza existentei unei marci anterioare neutilizate, lasând în acelasi timp statelor membre posibilitatea de a aplica acelasi principiu în ceea ce priveste înregistrarea unei marci sau de a prevedea ca o marca nu poate fi invocata cu titlu de valabilitate într-o actiune în contrafacere daca s-a stabilit, ca urmare a unei exceptii, ca titularul marcii ar putea sa fie decazut din drepturile sale; întrucât, în toate aceste cazuri, este de datoria statelor membre sa stabileasca normele de procedura aplicabile;

întrucât, pentru a facilita libera circulatie a marfurilor si libera prestare a serviciilor, este imperios sa se garanteze ca marcile înregistrate sa se bucure de aici înainte de aceeasi protectie în sistemele juridice ale tuturor statelor membre; întrucât, cu toate acestea, acest lucru nu priveaza statele membre de dreptul de a acorda o protectie mai mare marcilor cu renume;

întrucât protectia conferita de marca înregistrata, al carei scop este tocmai acela de a garanta marca ca indicatie de origine, este absoluta în cazul de identitate între marca si semn si între produse sau servicii; întrucât protectia functioneaza, de asemenea, în caz de similitudine între marca si semn si produse sau servicii; întrucât este indispensabil sa se interpreteze notiunea de similitudine în raport cu riscul de confuzie; întrucât riscul de confuzie, a carui apreciere depinde de numerosi factori si, în primul rând, de cunoasterea marcii pe piata, de asocierea care poate fi facuta cu semnul utilizat sau înregistrat, de gradul de similitudine între marca si semn, si între produsele si serviciile desemnate, constituie conditia specifica a protectiei; întrucât mijloacele prin care riscul de confuzie poate fi constatat si, în special, sarcina probei, depind de normele interne de procedura carora prezenta directiva nu le aduce atingere;

întrucât este necesar, din motive de certitudine juridica si fara a aduce atingere într-un mod inechitabil intereselor titularului unei marci anterioare, sa se prevada ca acesta din urma sa nu mai poata cere anularea sau sa se opuna folosirii unei marci ulterioare celei care îi apartine si a carei folosinta a tolerat-o cu buna stiinta un timp îndelungat, cu exceptia cazului în care cererea de marca ulterioara a fost efectuata cu rea-credinta;

întrucât toate statele membre ale Comunitatii sunt parte la Conventia de la Paris privind protectia proprietatii industriale; întrucât se impune armonizarea completa a dispozitiilor prezentei directive cu cele ale Conventiei de la Paris; întrucât prezenta directiva nu aduce atingere obligatiilor statelor membre care decurg din aceasta conventie; întrucât, daca este cazul, se aplica articolul 234 al doilea paragraf din tratat,

ADOPTA PREZENTA DECIZIE:

-****-

Art. 1: Domeniul de aplicare

Prezenta directiva se aplica marcilor de produse si de servicii individuale, colective, de garantare sau de certificare, care au facut obiectul unei înregistrari sau al unei solicitari de înregistrare într-un stat membru sau pe lânga Oficiul Marcilor din Benelux sau care au facut obiectul unei înregistrari internationale care produce efecte într-un stat membru.

Art. 2: Semne care pot sa constituie o marca

Pot constitui marci toate semnele apte de o reprezentare grafica, în special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului sau, cu conditia ca astfel de semne sa fie capabile sa distinga produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Art. 3: Motivele de refuz sau de nulitate

(1)Sunt refuzate înregistrarii sau pot sa fie declarate nule, daca sunt înregistrate:

a)semnele care nu pot constitui o marca;

b)marcile fara caracter distinctiv;

c)marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putând servi, în comert, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, provenienta geografica sau data fabricatiei produsului sau a prestarii de servicii sau alte caracteristici ale acestora;

d)marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile bonafidesi constante ale comertului;

e)semnele constituite exclusiv:

– din forma impusa de chiar natura produsului;

– din forma produsului necesar obtinerii unui rezultat tehnic;

– din forma care da valoare substantiala produsului;

f)marcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

g)marcile de natura sa însele publicul, de exemplu cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produsului sau serviciului;

h)marcile care, în absenta autorizatiei autoritatilor competente, trebuie refuzate sau invalidate în temeiul articolului 6b din Conventia de la Paris privind protectia proprietatii industriale, denumita în continuare „Conventia de la Paris”.

(2)Fiecare stat membru poate stipula ca unei marci sa îi fie refuzata înregistrarea sau, daca este înregistrata, sa poata fi declarata nula când si în masura în care:

a)utilizarea acestei marci poate fi interzisa în temeiul unei alte legislatii decât legislatia privind marcile din statul membru în cauza sau din Comunitate;

b)marca contine un semn de o înalta valoare simbolica si, în special, un simbol religios;

c)marca contine insigne, embleme si ecusoane, altele decât cele mentionate la articolul 6b din Conventia de la Paris si care prezinta un interes public, doar daca înregistrarea lor nu a fost autorizata în conformitate cu legislatia statului membru de catre autoritatea competenta;

d)cererea de înregistrare a marcii a fost facuta cu rea-credinta de catre solicitant.

(3)Unei marci nu i se refuza înregistrarea sau, daca este înregistrata, nu poate fi declarata nula în conformitate cu alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) daca, înainte de data cererii de înregistrare si dupa utilizarea ei, aceasta a dobândit un caracter distinctiv. În plus, statele membre pot prevedea ca prezenta dispozitie sa se aplice si atunci când caracterul distinctiv a fost dobândit dupa cererea de înregistrare sau dupa înregistrare.

(4)Un stat membru poate prevedea ca, prin derogare de la alineatele (1), (2) si (3), motivele de refuz sau de nulitate care erau aplicabile în acest stat membru înainte de data la care dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive intra în vigoare, sa se aplice marcilor pentru care cererea a fost depusa înainte de aceasta data.

Art. 4: Motive suplimentare de refuz sau de nulitate privind conflictele cu drepturi anterioare

(1)Unei marci îi este refuzata înregistrarea sau poate fi declarata nula daca este înregistrata:

a)atunci când este identica cu o marca anterioara si când produsele sau serviciile pentru care marca a fost ceruta sau a fost înregistrata sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;

b)atunci când, din cauza identitatii sau similitudinii sale cu marca anterioara si din cauza identitatii sau a similitudinii produselor sau serviciilor pe care cele doua marci le desemneaza, exista, în mintea publicului, un risc de confuzie care contine riscul de asociere cu marca anterioara.

(2)În sensul alineatului (1) „marci anterioare” reprezinta:

a)marcile a caror data de depunere este anterioara celei a cererii de marca, tinând seama, daca este cazul, de dreptul de prioritate invocat pentru sustinerea acestor marci si care apartin categoriilor urmatoare:

(i)marcile comunitare;

(ii)marcile înregistrate în statul membru sau, în ceea ce priveste Belgia, Luxemburgul si Tarile de Jos, la Oficiul Marcilor din Benelux;

(iii)marcile care au facut obiectul unei înregistrari internationale care produce efecte în statul membru;

b)marcile comunitare care îsi revendica în mod valabil senioritatea, în conformitate cu regulamentul privind marca comunitara, în raport cu o marca mentionata la litera (a) punctele (ii) si (iii), chiar daca aceasta ultima marca a facut obiectul unei renuntari sau a expirat;

c)cererile de marci mentionate la literele (a) si (b), sub rezerva înregistrarii lor;

d)marcile care, la data depunerii cererii de marca sau, daca este cazul, la data prioritatii invocate în sprijinul cererii de marca, sunt „de notorietate” în statul membru, în întelesul pe care expresia „de notorietate” o are în articolul 6a din Conventia de la Paris.

(3)Unei marci îi este de asemenea refuzata înregistrarea sau, daca este înregistrata, poate fi declarata nula, daca este identica sau asemanatoare unei marci comunitare anterioare în sensul alineatului (2) si daca este destinata sa fie înregistrata sau a fost înregistrata pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca anterioara este înregistrata, atunci când marca anterioara se bucura de renume în Comunitate si când utilizarea marcii ulterioare ar obtine fara motiv justificat un profit necuvenit, din caracterul distinctiv sau din renumele marcii comunitare anterioare sau când ea le-ar aduce atingere.

(4)Un stat membru poate, în plus, sa refuze înregistrarea unei marci sau, daca este înregistrata, aceasta poate fi declarata nula daca si în masura în care:

a)marca este identica sau similara unei marci nationale anterioare în sensul alineatului (2) si daca este destinata sa fie înregistrata sau a fost înregistrata pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca anterioara este înregistrata, atunci când marca anterioara se bucura de renume în statul membru în cauza si când utilizarea marcii ulterioare ar obtine profit necuvenit, fara motive întemeiate, din caracterul distinctiv sau din renumele marcii anterioare sau când acesta le-ar aduce atingere;

b)drepturile la o marca neînregistrata sau la un alt semn utilizat în lumea afacerilor au fost dobândite înainte de data de depunere a cererii marcii ulterioare sau, daca este cazul, înainte de data prioritatii invocate în sprijinul cererii marcii ulterioare si daca aceasta marca neînregistrata sau acest alt semn confera titularului sau dreptul de a interzice utilizarea unei marci ulterioare;

c)utilizarea marcii poate fi interzisa în temeiul unui drept anterior, altul decât drepturile mentionate la alineatul (2) litera (b) din prezentul alineat, respectiv:

(i)unui drept la nume;

(ii)unui drept la imagine;

(iii)unui drept de autor;

(iv)unui drept de proprietate industriala;

d)marca este identica sau similara unei marci colective anterioare care a conferit un drept care a expirat într-un termen de maxim trei ani înainte de depunere;

e)marca este identica sau similara unei marci de garantare sau de certificare anterioara care a conferit un drept care a expirat într-un termen precedând depunerea si a carei durata se stabileste de statul membru;

f)marca este identica sau similara unei marci anterioare înregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare si care a conferit un drept care a expirat din cauza nereînnoirii într-o perioada de maxim doi ani înainte de depunere, cu conditia ca titularul marcii anterioare sa-si fi dat acordul la înregistrarea marcii ulterioare sau sa nu-si fi utilizat marca;

g)marca poate fi confundata cu o marca utilizata în strainatate în momentul depunerii cererii si care continua sa fie utilizata, daca cererea a fost facuta cu rea-credinta de catre solicitant.

(5)Statele membre pot permite ca, în circumstante corespunzatoare, sa nu fie necesar sa se refuze înregistrarea marcii sau ca

aceasta sa fie declarata nula atunci când titularul marcii anterioare sau al dreptului anterior este de acord cu înregistrarea marcii ulterioare.

(6)Un stat membru poate sa prevada ca, prin derogare de la alineatele (1)-(5), motivele de refuz sau de nulitate care erau aplicabile în acest stat membru înainte de data la care intra în vigoare dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive, sa se aplice marcilor pentru care cererea a fost depusa înainte de aceasta data.

Art. 5: Drepturi conferite de marca

(1)Marca înregistrata confera titularului sau urmatoarele drepturi exclusive. Titularul este îndreptatit sa interzica oricarui tert sa utilizeze, fara consimtamântul sau, în cadrul comertului:

a)un semn identic marcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrata;

b)un semn pentru care, din cauza identitatii sau a similitudinii sale cu marca si din cauza identitatii sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidenta marcii si a semnului, exista în mintea publicului un risc de confuzie care contine riscul de asociere între semn si marca;

(2)Orice stat membru poate, de asemenea, sa prevada ca titularul este îndreptatit sa interzica oricarui tert sa utilizeze, fara consimtamântul sau, în comert, orice semn identic sau similar marcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este înregistrata, atunci când marca aceasta se bucura de renume în statul membru în cauza si când prin utilizarea semnului obtine foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele marcii ori aduce atingere acestora.

(3)In temeiul alineatelor (1) si (2), poate fi interzis, inter alia:

a)sa se aplice semnul pe produse sau pe ambalajul acestora;

b)sa se ofere produsele, sa fie comercializate sau sa fie detinute în acest scop, sau sa se ofere sau sa se furnizeze servicii sub acest semn;

c)sa se importe sau sa se exporte produsele sub acest semn;

d)sa se utilizeze semnul în documentele de afaceri sau în publicitate.

(4)Atunci când, anterior datei la care intra în vigoare dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive, în temeiul legislatiei unui stat membru nu poate fi interzisa utilizarea unui semn în conditiile prevazute la alineatul (1) litera (b) sau la alineatul (2), dreptul conferit de marca nu poate fi invocat pentru a împiedica continuarea folosirii semnului.

(5)Alineatele (1)-(4) nu aduc atingere dispozitiilor în orice stat membru referitoare la protectia împotriva utilizarii unui semn în alte scopuri decât acelea de a distinge produsele sau serviciile, atunci când utilizarea acestui produs fara motive întemeiate atrage foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele marcii ori aduce atingere acestora.

Art. 6: Limitarea efectelor marcii

(1)Dreptul conferit de marca nu permite titularului sau sa interzica unui tert utilizarea, în cadrul comertului,

a)a numelui si a adresei sale;

b)a indicatiilor privind felul, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau data fabricatiei produsului sau a prestarii serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;

c)a marcii, atunci când aceasta se impune pentru indicarea destinatiei unui produs sau unui serviciu, în special ca accesorii sau piese detasate, atât timp cât sunt folosite conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.

(2)Dreptul conferit de marca nu permite titularului sau sa interzica unui tert utilizarea, în cadrul comertului, a unui drept anterior cu aplicabilitate locala daca acest drept este recunoscut prin legislatia statului membru în cauza si în limita teritoriului în care el este recunoscut.

Art. 7: Epuizarea drepturilor conferite de o marca

(1)Marca nu da dreptul titularului sau sa interzica utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piata comunitara sub aceasta marca de catre titular sau cu consimtamântul acestuia.

(2)Alineatul (1) nu se aplica atunci când exista motive justificate pentru ca titularul sa se opuna comercializarii ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifica sau se deterioreaza dupa introducerea lor pe piata.

Art. 8: Licente

(1)O marca poate face obiectul licentelor pentru toate sau pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care ea este înregistrata si pentru tot teritoriul sau pentru o parte a teritoriului unui stat membru. Licentele pot fi exclusive sau neexclusive.

(2)Titularul marcii poate invoca drepturile conferite de aceasta marca fata de un licentiat care încalca una dintre clauzele contractului de licenta, în ceea ce priveste durata sa, forma acoperita prin înregistrarea sub care marca poate fi utilizata, natura produselor sau a serviciilor pentru care se acorda licenta, teritoriul pe care marca poate fi aplicata sau calitatea produselor fabricate sau a serviciilor asigurate de licentiat.

Art. 9: Limitarea drepturilor ca urmare a tolerantei

(1)Titularul unei marci anterioare mentionate la articolul 4 alineatul (2), care a tolerat, într-un stat membru, folosirea unei marci ulterioare înregistrate în acest stat membru timp de cinci ani consecutivi, având cunostinta despre aceasta utilizare, nu mai poate solicita declararea nulitatii si nici sa se opuna utilizarii marcii ulterioare pe baza respectivei marci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioara a fost utilizata, cu exceptia cazului în care depunerea marcii ulterioare a fost efectuata cu rea-credinta.

(2)Orice stat membru poate sa prevada ca alineatul (1) se aplica mutatis mutandis titularului unei marci anterioare mentionate la articolul 4 alineatul (4) litera (a) sau al unui alt drept anterior mentionat la articolul 4 alineatul (4) litera (b) sau (c).

(3)În cazurile mentionate la alineatul (1) sau (2), titularul unei marci înregistrate ulterior nu se poate opune utilizarii dreptului anterior, chiar daca acest drept nu mai poate fi invocat împotriva marcii ulterioare.

Art. 10: Utilizarea marcii

(1)Daca, în termen de cinci ani de la data la care procedura de înregistrare s-a încheiat, marca nu a fost utilizata efectiv de catre titular în statul membru în cauza pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrata sau daca o astfel de utilizare a fost suspendata pe o perioada neîntrerupta de cinci ani, marca este supusa sanctiunilor prevazute în prezenta directiva, cu exceptia cazului în care exista un motiv întemeiat pentru a nu fi fost utilizata.

(2)În sensul alineatului (1) este considerata, de asemenea, utilizare:

a)folosirea marcii sub o forma care difera prin elemente care nu altereaza caracterul distinctiv în forma sub care aceasta a fost înregistrata;

b)aplicarea marcii pe produse sau pe ambalajul acestora în statul membru în cauza numai cu scopul exportului.

(3)Utilizarea marcii cu consimtamântul titularului sau de catre orice persoana îndreptatita sa utilizeze o marca colectiva sau o marca de garantare sau de certificare se considera utilizare de catre titular.

(4)În ceea ce priveste marcile înregistrate înainte de data la care intra în vigoare dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive în statul membru în cauza:

a)atunci când o dispozitie în vigoare înainte de aceasta data prevede sanctiuni pentru neutilizarea unei marci pe o perioada neîntrerupta, se considera ca perioada de cinci ani prevazuta la alineatul (1) începe sa curga în acelasi timp cu orice perioada de neutilizare deja în curs la aceasta data;

b)atunci când nici o dispozitie privind utilizarea nu este în vigoare înainte de aceasta data, perioadele de cinci ani mentionate la alineatul (1) se considera ca încep sa curga cel mai devreme de la aceasta data.

Art. 11: Sanctiuni privind neutilizarea unei marci în cadrul procedurilor judiciare sau administrative

(1)Nu poate fi declarata nulitatea unei marci în temeiul existentei unei marci anterioare cu care se afla în conflict daca aceasta din urma nu îndeplineste conditiile de utilizare stabilite la articolul 10 alineatele (1), (2) si (3) sau, dupa caz, la articolul 10 alineatul (4).

(2)Un stat membru poate sa prevada ca nu poate fi refuzata înregistrarea unei marci în temeiul existentei unei marci anterioare cu care se afla în conflict daca aceasta din urma nu îndeplineste conditiile de utilizare stabilite la articolul 10 alineatele (1), (2) si (3) sau, dupa caz, la articolul 10 alineatul (4).

(3)Fara sa aduca atingere aplicarii articolului 12 atunci când este formulata o cerere reconventionala de decadere, un stat membru poate sa prevada ca o marca nu poate fi invocata în mod valabil într-o actiune în contrafacere daca se stabileste, ca urmare a unei exceptii, ca titularul marcii poate fi decazut din drepturile sale în temeiul articolului 12 alineatul (1).

(4)Daca marca anterioara a fost utilizata numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care este înregistrata, aceasta se considera, în sensul aplicarii alineatelor (1), (2) si (3), ca fiind înregistrata numai pentru aceasta parte a produselor sau serviciilor.

Art. 12: Cauze de decadere

(1)Titularul unei marci poate fi decazut din drepturile sale daca, pe o perioada neîntrerupta de cinci ani, marca nu a fost utilizata în mod serios, în statul membru în cauza, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrata si daca nu exista motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizata; cu toate acestea, nici o persoana nu poate reclama decaderea din drepturi a titularului unei marci daca, între expirarea acestei perioade de cinci ani si prezentarea cererii de decadere, marca a început sau a reînceput sa fie utilizata în mod serios; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizarii, daca are loc într-un interval de trei luni anterior prezentarii cererii de decadere, atunci când acest termen, începând sa se deruleze cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luat în considerare atunci când pregatirile pentru începerea sau reluarea utilizarii intervin doar dupa ce titularul a luat la cunostinta ca cererea de decadere ar putea fi prezentata.

(2)Titularul unei marci poate fi decazut din drepturile sale, de asemenea, atunci când, dupa data înregistrarii sale, marca:

a)a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului sau, desemnarea uzuala în comert a unui produs sau a unui serviciu pentru care ea este înregistrata;

b)este capabila, ca urmare a folosirii pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este înregistrata, de catre titular sau cu consimtamântul lui, sa induca publicul în eroare în primul rând cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a acestor produse sau servicii.

Art. 13: Cauze de refuz, de decadere sau de nulitate numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor

Atunci când exista cauze pentru refuzul înregistrarii, pentru decaderea din drepturi sau nulitatea unei marci numai pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care aceasta marca a fost solicitata sau înregistrata, refuzul înregistrarii, decaderea sau nulitatea acopera numai produsele sau serviciile în cauza.

Art. 14: Constatarea a posteriori a nulitatii unei marci sau a decaderii din drepturi a titularului acesteia

Atunci când senioritatea unei marci anterioare, care a facut obiectul unei renuntari sau a expirat, este invocata pentru o marca comunitara, nulitatea marcii anterioare sau decaderea din drepturi a titularului acesteia poate fi constatata a posteriori.

Art. 15: Dispozitii speciale privind marcile colective, marcile de garantare si marcile de certificare

(1)Fara a aduce atingere articolului 4, statele membre a caror legislatie autorizeaza înregistrarea marcilor colective sau a marcilor de garantare sau de certificare pot sa prevada ca aceste marci nu vor fi înregistrate, titularul va fi decazut din drepturile sale ori va fi declarata nulitatea marcilor, pentru alte cauze decât cele prevazute la articolele 3 si 12, în masura în care acest fapt este impus de functia acestor marci.

(2)Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) litera (c), statele membre pot sa prevada ca semnele sau indicatiile care pot servi pentru desemnarea, în comert, a provenientei geografice a produselor sau a serviciilor pot sa constituie marci colective sau marci de garantare sau de certificare. O astfel de marca nu îndreptateste titularul sa interzica unui tert utilizarea în comert a acestor semne sau indicatii, atât timp cât sunt folosite conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marca nu poate fi opusa unui tert abilitat sa utilizeze o denumire geografica.

Art. 16: Dispozitii interne care urmeaza sa fie adoptate în temeiul prezentei directive

(1)Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive pâna la 28 decembrie 1991. Statele membre informeaza de îndata Comisia cu privire la aceasta.

(2)La propunerea Comisiei, Consiliul hotarând cu majoritate calificata poate sa amâne data mentionata la alineatul (1) pâna la 31 decembrie 1992.

(3)Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispozitii de drept intern pe care le adopta în domeniul reglementat de prezenta directiva.

Art. 17: Destinatari

Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.

-****-

Adoptata la Bruxelles, 21 decembrie 1988.

error: Acest continut este protejat si nu poate fi copiat fara acordul administratorului!!